CE a aprobat o investiție de 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighișoara-Coslariu. Când vor merge trenurile cu 160 km/oră

CE a aprobat o investiție de 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighișoara-Coslariu. Când vor merge trenurile cu 160 km/oră
Publicat: 31/01/2013, 17:13
Actualizat: 12/08/2014, 06:55

Comisia Europeană a aprobat, joi, o investiție de 751 de milioane de euro din fondul de coeziune pentru modernizarea tronsonul Sighișoara – Coslariu, de 89,5 kilometri, parte a căii ferate Brașov – Simeria.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, județele Mureș, Sibiu și Alba vor beneficia de o accesibilitate mai bună, ceea ce va face regiunea mai competitivă și mai atrăgătoare pentru investitori, însă proiectul are și impact în plan transnațional, făcând parte din coridorul IV pan-european.

„Acesta este un bun exemplu de fonduri regionale ale UE care lucrează pentru cetățeni, transformând în același timp regiuni în locuri mai bune pentru a face afaceri. O infrastructură sigură a transportului este fundamentală, nu doar pentru buna funcționare a pieței interne a Uniunii, ci și pentru prosperitatea economică și socială a oamenilor ce trăiesc în regiunile noastre”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

Lucrările se vor efectua pe un tronson de 89,5 km de cale ferată dublă între orașele Sighișoara și Coslariu, pentru a asigura o viteză maximă de 160 km/oră pentru trenurile de pasageri și 120 km/oră pentru trenurile de marfă, în concordanță cu standardele moderne de infrastructură în Europa.

Investiția s-a realizat prin programul de transport cofinanțat de UE, axa prioritară „Modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul realizării unui sistem durabil de transport la nivel național și integrării acestuia în rețelele de transport ale UE”.

Cofinanțarea părții române este de 133 milioane de euro, valoarea totală a proiectului fiind de 884 milioane de euro.

Este de așteptat ca proiectul, care a creat 600 de noi locuri de muncă, să fie finalizat până la sfârșitul anului 2015.

Toate „proiectele majore”, unde investiția totală (inclusiv TVA) este mai mare de 50 de milioane de euro, sunt supuse unei decizii specifice a Comisiei Europene, față de alte tipuri de proiecte care sunt aprobate la nivel național sau regional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Un italian este primul pacient din Europa cu febră Oropouche
×